Disciplinează-ţi fiul cât mai este încă speranţă, dar nu-i dori moartea
(Proverbe 18:19)
Părinţi, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă curajul!
(Coloseni 3:21)
În familia „furie” doar unul din părinţi (sau ambii) au voie să îşi exprime sentimentele. Sentimentul predominant este furia sau mânia. Din păcate copii sunt învăţaţi că ei poartă vina pentru acea mânie manifestată. Expresii de genul: “măi (băi) copile mă disperi!” sau “dispari în camera ta!” sunt uzitate pentru a finaliza abrupt discuţiile şi tensiunile provocate de copii. E mai simplu să expediem copiii din prezenţa noastră decât să ne înţelegem pe noi şi reacţiile noastre ca apoi să putem ajuta copiii.
Mamele din aceste familii de cele mai multe ori vin cu un bagaj de mânie şi furie din familiile de provenienţă. Efectul secundar este că fetele din noua familie devin un receptor emoţional pentru acea mânie. În realitate, mama este mânioasă pe sine sau pe familia ei şi nu reuşeşte să canalizeze corect acel sentiment şi îl revarsă asupra copiilor.
Copiii din familiile „furie” învaţă să îşi reprime complet mânia. Această reprimare duce la stres, amărăciune şi depresie care în final se sfârşesc în diferite comportamente inadecvate. Ei nu au voie să manifeste sentimentul care îi încearcă pentru că nu sunt adulţi. Oare cât de intensă va fi reacţia lor în faţa mâniei când vor ajunge adulţi. Câtă mânie reprimată vor fi incubat în ei până la acel timp?
Deşi sunt momente în care se impune disciplinarea (întotdeauna aplicată în dragoste) noi nu avem voie să fin controlaţi de mânie. De multe ori mânia refulată asupra copilului nu reflectă gradul de greşeală al comportamentului său. Ea provine din luptele părintelui cu amărăciunea acumulată pe alte situaţii.
Mânia şi resentimentele aplicate copiilor pot să îi ucidă în sufletul lor. Cu siguranţă nu vor mai îndrăzni să comunice tot ce au în suflet şi mereu vor trebui să filtreze mediul în care se află pentru a evita un alt potop de mânie.
G128 