Scopul fricii


Am învatat instinctiv ca fricile noastre au o cauza. Dar fricile au avut şi vor avea mereu un scop mai degrabă decât o cauză….sau nu?

Freud ne-a întărit şi mai mult această percepţie asupra vieţii. Cauze….cauze si iar cauze…. Cineva a avut grijă să nu mai dăm atenţie scopului fricii. Ne-a deviat să ne limită dezvoltarea personală. Ne-a programat să privim mereu în trecut. De parcă trecutul este soluţia viitorului nostru.

O persoană fără VIZIUNE este fără VIITOR. Iar fără viitor se va întoarce mereu la TRECUTUL ei.

Frica vizează viitorul tău. Este încercarea trecutului de a te reţine să parcurgi destinul pentru care Dumnezeu te-a creat…că doar nu am coborât din copaci. (acesta este poate şi motivul pentru care oamenii caută efervescent călăuzire din paretea materiei (zodiacul) în problemele curente; dar au o mare respingere faţă de spiritualitate). După cum spuneam, frica este încercarea de a te împiedica să trăieşti viitorul.

Să spunem că descoperi cauza pentru care îţi este imposibil să vorbeşti în public…. şi anume, ar fi … experienţele timpurii. Corect şi adevărat diagnosticul. Dar pentru ce alegem să locuim în mormintele noastre trecute când am putea sfredeli sufletul nostru pentru a căuta destinul pe care îl avem de trăit de la Dumnezeu. Viitor care se încearcă a fi deviat de acea experienţă a trecutului.

Fricile (nu conştiiţa. vezi mai jos) sunt limitele umane. Frica de public, de vorbit în public, de penibil, de eşec, de moarte, de divorţ, de trădare şi altele. Toate sunt piedici în calea trăirii destinului nostru. Sufletul tău tândjeşte după experienţele de dincolo de frică. Simte că acolo e un loc de exprimare personală mai amplu şi mai reprezentativ… dar nu îndrăznim să ne gândim la viitor. Ne-am programat să privim în trecut. La cauza fricii noastre şi nu la scopul ei.

Există mai multă motivaţie în a depăşi frica dacă priveşti la scopul fricii tale decât dacă priveşti la cauza ei. Astfel se împarte lumea între cei care fac lucruri şi cei care vor să facă lucruri.  Între cei care îşi asumă răspunderea şi cei care caută să dea vina. Frica ta, vrea să te devieze de la destinul tău! Iar tu vei fi cel mai satisfăcut când vei trăi destinul tău şi nu al altuia.

În grădina Eden, Adam şi Eva au dat vina pe şarpe….dar aceasta nu a salvat cu nimic condiţia vieţii umane. Oare nu s-ar fi schimbat ceva dacă ar fi recunoscut în faţa lui Dumnezeu că au muşcat din fruct? Dacă şi-ar fi asumat vina? Dacă şi-ar fi cerut iertare??? Frica se uită în trecut, ca să găsească cauza (vinovatul) condiţiei actuale cu scopul de a te motiva să rămâi aşa cum eşti, fără să te schimbi! E mai simplu, nu?

Primilor oameni le-a fost inoculată frica că nu vor avea parte de libertate. Că Dumnezeu îi manipulează şi le limitează existenţa ca să îi facă nefericiţi. Dovada a fost limitarea accesului lor la pomul cunoaşterii binelui şi răului. Iar această frică a lor i-a făcut să piardă tocmai această libertate! Ciudat cum limitarea la explorarea cauzei fricii îţi blochează viitorul! (Dumnezeu le-a fost limitat accesul la pomul cunoştinţei binelui şi răului nu accesul la cunoaştere, dar asta e o altă discuţie)
Cauza fricii în situaţia lor a fost gândul şi dovada (pomul interzis) că Dumnezeu le limitează experienţa umană.  Când de fapt scopul fricii a fost să le fure tocmai abilitatea de a trăi liber şi plini de pace pe pământ, tocmai experienţa umană!!!!

Frica este o hoaţă! Ce vrea să fure din viaţa ta?

Dacă îţi este frică se te uiţi la filme porno că poate te prind părinţii şi depăşeşti frica uitându-te la ele….nu ai înţeles nimic. Şi nici dacă te culci cu nevasta altuia ca să depăşeşti frica de a te culca cu nevasta altuia, nu ai înţeles nimic.
Aceea nu este frica! Este conştiinţa! o mică, mare diferenţă.

Aştept părerile tale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s